Reprezentanţii statului Bhutan la o reuniune internaţională organizată luni la Naţiunile Unite au abordat tema fericirii, încercând să afle de ce oamenii răspund diferit, în funcţie de ţara în care trăiesc, la întrebarea pe acest subiect. Ţara asiatică are deja un indice naţional de fericire şi insistă ca şi alte ţări să-i urmeze exemplul.
În cadrul clasamentului Gallup, oamenilor li s-a cerut să-şi evalueze viaţa pe o scară de la 0 la 10. Rezultatul a fost că există diferenţe imense în ceea ce priveşte fericirea în lume: peste o treime din europeni au apreciat-o cu 8, în timp ce în Africa sub-sahariană doar 5% au dat această notă gradului lor de fericire. În Top 10 figurează, în ordine, următoarele ţări: Danemarca, Finlanda, Norvegia, Olanda, Canada, Elveţia, Suedia, Noua Zeelandă, Australia şi Irlanda.
Printre cele mai nefericite ţări se numără Togo (ultimul loc), Beninul, Republica Centrafricană, Sierra Leone, Burundi, Haiti, Tanzania, Congo şi Bulgaria. Nu este greu de observat că cele mai nefericite sunt şi printre cele mai sărace.
Potrivit raportului, creşterea economică nu înseamnă neapărat şi drumul asigurat spre fericire. De exemplu, veniturile în Statele Unite au crescut spectaculos din anii 1960, însă fericirea medie nu a avansat.
… Cea mai fericită ţară din lume este Danemarca
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
why not?
Totul este relativ oricum pt. ca vorba aia „daca eram un pic mai prost eram fericit”
kannyro
nu ai inteles nimic din ce insemna fericirea…
sau invidia ta fata de danezi te face sa spui asta?
eu aici mi-am gasit fericirea
BRAVO anonim, ma bucur ca mai sunt si romani care sunt fericiti.
Kannyro draga
Am impresia ca esti foarte fericit !