AcasăDanemarcaÎn Danemarca, pensiile ar putea fi finanțate taxându-i pe cei ultrabogaţi

În Danemarca, pensiile ar putea fi finanțate taxându-i pe cei ultrabogaţi

Guvernul danez, condus de social-democrata Mette Frederiksen, intenționează să instituie până în 2023 noi taxe – în valoare de 400 milioane euro – pentru a finanța unele pensii anticipate, informează Bloomberg.

-

La scurt timp după ce a devenit prim-ministru, lidera social-democrată daneză Mette Frederiksen pregătește o reformă de o foarte mare amploare, relatează Bloomberg. Ea dorește să instituie noi impozite, până la valoarea de 400 milioane de euro, pentru a finanța o reformă a sistemului de pensii care să permită plecarea anticipată la pensie a unor salariați care au condiții de muncă deosebit de dificile. Această reformă a fost, de fapt, un punct major al campaniei social-democraților danezi la alegerile legislative din 2019.

Partidul Social-Democrat și-a anunțat acum dorința de a permite unor cetățeni cu condiții grele de muncă să iasă la pensie anticipat. O acțiune salutară și în lupta cu coronavirusul. Mette Frederiksen depune acum eforturi pentru a obține aprobarea la nivelul țării pentru această reformă. Pentru finanțare, ea propune noi impozite în valoare de 3 miliarde de coroane daneze, respectiv 400 milioane euro. Aceste noi impozite ar urma, potrivit doamnei prim ministru, să fie percepute în primul rând de la bănci, de la fondurile de pensii și de la investitorii cei mai bogați ai țării. Dna Frederiksen dorește neapărat să vadă intrată în vigoare această reformă până în 2023, dar are nevoie de aprobarea parlamentului național (Folketingul).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Must Read