Tot mai mulţi părinţi danezi aleg să nu îşi mai boteze copiii conform tradiţiei creştine, arată un raport al ministerului dedicat problemelor ecleziastice din Danemarca. Cifrele prezentate de raport
arată o scădere cu 18% a numărului de copii botezaţi creştineşte în ultimii cinci ani, scrie site-ul Ice News
Părinţii moderni din Danemarca înclină tot mai mult înspre a nu lua decizia botezului creştin în numele copiilor lor, explică Karen Leth-Nissen, teolog doctorand în cadrul Universităţii din Copenhaga. Ea
susţine că asta se datorează “individualismului devenit o tendinţă masivă în societate”: părinţii consideră că această decizie, a botezului, le aparţine copiilor, să o ia atunci când vor şi consideră ei
de cuviinţă. “Biserica are mult de muncă dacă doreşte să schimbe această tendinţă; ar trebui mai degrabă să încerce să implice părinţii mai mult în misiunea ei”, consideră teologul Leth-Nissen.
Sociologul Emilie Van Hauen susţine că această cifră în continuă scădere (a copiilor botezaţi conform tradiţiei creştine, la câteva luni după naştere) ar putea fi asociată cu faptul că biserica nu mai este
considerată parte din identitatea Danemarcei. “Mulţi oameni cred în ceva, dar nu sunt religioşi”, susţine sociologul. Mulţi danezi, mai spune aceasta, văd religia, în prezent, ca o opţiune cu diverse forme de
manifestare, în cadrul căreia îşi pot crea propria practică religioasă care să nu respecte neapărat tradiţionalismul creştin. “Oamenii nu se mai consideră parte dintr-o credinţă de tip unilateral”, conchide
sociologul citat.
http://www.icenews.is/2015/03/27/fewer-kids-being-christened-in-denmark/
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.