Norvegia a livrat Ucrainei cele opt tancuri Leopard 2 promise

0
304

Norvegia a anunţat luni că a livrat Ucrainei opt tancuri Leopard 2 pe care i le-a promis, o contribuţie care, alături de cea a altor aliaţi, va fi „hotărâtoare” pentru următoarea contraofensivă ucraineană.

„Cele opt Leo (Leopard) 2 sunt toate în Ucraina”, a declarat o purtătoare de cuvânt a armatei norvegiene, Stine Barclay Gaafland, într-un răspuns pentru agenția AFP, relatează Agerpres.

Ţara scandinavă a anunţat în februarie că va livra Ucrainei opt dintre tancurile sale Leopard de tip 2A4, un model din penultima generaţie pe care îl va înlocui pentru propriile necesităţi cu tancuri Leopard 2A7 mai moderne şi din care a comandat de curând 54 de exemplare.

„Pentru Ucraina, donarea de tancuri de luptă va fi determinantă pentru capacitatea sa de a desfăşura operaţiuni ofensive şi a recuceri teritoriile care sunt ocupate de Rusia”, a declarat locotenent-colonelul Lars Jensen, şeful batalionului mecanizat al armatei norvegiene, citat într-un comunicat.

Pe lângă tancuri, Norvegia s-a angajat să furnizeze Kievului până la patru dispozitive de susţinere, muniţii şi piese de schimb.

www.hotnews.ro


Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.