Solidarity protest for Roșia Montana – Sønderborg, Denmark
Guvernul României A APROBAT proiectul privind exploatarea la Roşia Montană şi îl va trimite Parlamentului. Conform acestui proiect, Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) poate incepe exploatarea aurului în Roșia Montana iar unul dintre obiectivele corporației este CONSTRUIREA CELUI MAI MARE LAC DE CIANURĂ DIN EUROPA, precum și evacuarea cu forța a oamenilor care refuză să se mute din zonă.
În țară sunt deja mii de oameni care protestează iar ceea ce putem noi să facem aici, în Danemarca, este să fim solidari cu ei.
Pentru asta, haideți să ne adunăm în Sønderborg și să fim alături de cei din țară, care nu pot fi auziți din cauza presei cumparată de către RMGC.
Vom avea pancarte și postere în Engleză cu mesaje către cei de la conducere, cât și către comunitatea locală, pentru a conștientiza despre efectul cianurii asupra mediului, care poate afecta o mare parte din Europa în cazul unui accident!
Haideți să ne vedem cu toții Luni, 09.09.2013 la ora 17:00 PM în fața Primăriei din Sønderborg și să le arătăm celor de acasă cât și danezilor că ne pasă de viața noastră și că suntem împotriva proiectelor distrugătoare.
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.