La umbra umbrelelor unei cafenele pensionarii mănâncă prăjituri, copii sorb zgomotos pahare cu suc și studenții ciocnesc sticle cu bere, fumând, râzând și discutând suficient de tare pentru a se face auziți peste zumzetul oamenilor care sunt acum… peste tot, scrie The Guardian, preluat de Rador. Pe 18 mai ușile cafenelelor, restaurantelor și magazinelor au fost deschise larg în Danemarca și zonele comerciale sunt iar pline de viață. Până și coaforurile s-au redeschis (Ce am învățat noi în timpul carantinei? Câți danezi au de fapt părul blond natural.)

Nu se zărește nici o mască prin preajmă și mâini înmănușate doar câteva – nici vreun alt indiciu al unei perturbări seismice globale. Singura diferență vizibilă între aglomerația de dinainte de carantină și acum este că pietonii merg pe „benzi”, în funcție de sensul de mers, iar dispozitivele mobile cu dezinfectant pentru mâini sunt parcate la intervale regulate pe străzile zonelor comerciale. Flacoanele cu dezinfectat împodobesc fiecare intrare de magazin, iar magazinele mai mici au expuse instrucțiuni privind numărul de persoane care se pot afla în interior concomitent. Dar pe danezi nu-i deranjează și în general se conformează – dacă deja e coadă de patru persoane la înghețată, pur și simplu revin mai târziu.

Danemarca a fost printre primele țări europene care a adoptat carantina, pe 11 martie. Granițele au fost închise două zile mai târziu, iar faimosul concept danez „hygge” [stare de confort și bună dispoziție – n.trad.] a fost pus la încercare, întrucât danezii au fost forțați să rămână în case (deși nu s-au restricționat nicicum exercițiile fizice în exterior). Fiind oameni cu respect față de reguli, danezii au avut încredere că guvernul lor nu urmărește altceva decât interesul lor și au făcut cum li s-a spus. În timpul carantinei danezii au arborat în fiecare sâmbătă drapelul național în semn de solidaritate și, în loc să aplaude cadrele medicale, au avut un dirijor de cor la televiziunea DR1 împreună cu care puteau cânta Daily Morgensang („Cântec zilnic de dimineață”) pentru a-și menține moralul ridicat. Și a mers. Strategia exigentă și promptă a premierului Mette Frederiksen a dat roade – într-o țară cu 5,8 milioane de locuitori numărul deceselor provocate de Covid-19 era de numai 563 la momentul scrierii acestui text, iar rata infectării e scăzută (0,7%).

mai mult la  /www.hotnews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here