Consorţiul care dezvoltă proiectul Nord Stream 2 ar urma să înceapă amplasarea conductelor în apele teritoriale daneze, după ce construcţia a fost suspendată timp de un an, a informat Autoritatea de reglementare maritimă din Danemarca, transmite Reuters.
Amplasarea conductelor pentru Nord Stream 2 în apele teritoriale daneze va începe în ianuarie
Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 9,5 miliarde de euro (11,6 miliarde de dolari), finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.