Poliţia daneză a anunţat marţi că un trunchi omenesc găsit la malul mării, în Copenhaga, a fost identificat ca fiind al jurnalistei suedeze Kim Wall, care a murit la bordul submarinului Nautilus, al unui inventator danez, relatează Reuters. Wall a fost văzută ultima oară pe 10 august, plecând într-o călătorie pe un submarin împreună cu inventatorul Peter Madsen.
„ADN-urile trunchiului şi al lui Kim Wall se potrivesc”, a anunţat Poliţia din Copenhaga într-un mesaj postat pe Twitter. „Avem de-a face cu un trunchi ale cărui braţe, picioare şi cap au fost tăiate deliberat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Copenhaga, Jens Moller.
Submarinul s-a scufundat la câteva ore după ce a început căutarea lui Wall, iar Madsen a fost acuzat de omor prin neglijenţă. Proprietarul submarinului artizanal danez Nautilus a declarat că jurnalista suedeză dată dispărută din 11 august a murit accidental, la bordul submersibilului şi că i-a aruncat trupul în mare, a anunţat luni poliţia daneză. El a declarat iniţial că a lăsat-o în siguranţă în apropiere de Copenhaga, însă a spus, ulterior, că a jurnalista a murit într-un accident. Poliţia din Copenhaga urma să ofere detalii miercuri, într-o conferinţă de presă.
Citeste mai mult: adev.ro/ov3vnu
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.