Potrivit tv2east.dk, totul a avut loc la Tappernoy după ce polițiștii care i-au oprit pentru control au descoperit că nu se plătește taxa de drum pentru camionul pe care îl conduceau cei doi români.
TIR-ul era condus de o româncă de 22 de ani și colegul ei de echipaj, un român de 32 de ani. Tahograful a arătat că ambii șoferi au condus de mai multe ori fără cardul de șofer. Cei doi au recunoscut greșeala și au spus că nu au folosit cardul de șofer în timpul încărcării și descărcării.
Unul dintre cei doi șoferi a fost amendat cu 8.552 de euro și a primit o interdicție de conducere a camionului timp de șase luni în Danemarca, iar celălalt șofer a fost amendat cu 2.527 de euro și o interdicție necondiționată de trei ani la volanul camionului, în Danemarca.
Compania românească de transport a trebuit să plătească amenzi de 22.999 de euro pentru încălcarea timpului de conducere și de odihnă a șoferilor, utilizarea incorectă a tahografului și neplata taxei de drum.
„Nu vom permite ca siguranța drumurilor daneze să fie compromisă de șoferi și companii de transport care încalcă regulile. Aceste camioane prezintă un risc ridicat dacă șoferului nu i s-a acordat odihna necesară, motiv pentru care continuăm să ne menținem presiunea de control în Danemarca de Est”, a declarat Henrik Fobian, purtătorul de cuvânt al poliției din Jutland.
mai mult la /www.stiridiaspora.ro/
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.