AcasăPrima paginaHa, ha , ha :)) FOTO Fogh a iesit la jogging în...

Ha, ha , ha :)) FOTO Fogh a iesit la jogging în Parcul Carol din Bucureşti

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a fost primit, vineri dimineaţă, la sediul MApN de către ministrul Apărării, Mircea Duşa şi de şeful SMG, Ştefan Dănilă. Oficialul NATO a fost întâmpinat de ministrul Apărării, fiind prezent şi şeful SMG. Ceremonia primirii oficiale de la MApN, desfăşurată pe ploaie, a cuprins intonarea imnului şi trecere în revistă a gărzii de onoare. nsoţitorii i-au protejat pe oficiali de ploaie cu umbrele. Rasmussen a salutat în limba română, la microfon, fără însoţitor cu umbrelă, Regimentul 30 Gardă. După ceremonie, a avut loc o scurtă discuţie tete-a-tete Rasmussen-Duşa, urmată de discuţii între cele două delegaţii, unde este prezent şi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu. Anterior, în cursul dimineţii, Rasmussen a fost primit la sediul MAE de către şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean. La convorbirile celor doi oficiali a fost prezent şi Sorin Ducaru, şeful misiunii României la NATO, care a fost numit recent în funcţia de asistent al secretarului general NATO. De altfel, Rasmussen i-a adresat lui Corlţean felicitări pentru numirea lui Ducaru.

Citeste mai mult: adev.ro/mnam22

 

FOTO Secretarul general al NATO a ieşit la jogging în Parcul Carol din Bucureşti


Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. si ce e de ha..ha …ha?
    Ba!RAGETI DE PROSTI!Degeaba stati intr-o tara mai civilizata ca Romania ca tot inapoiati mintal ati ramas unii dintre voi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Comentarii

Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura