VIDEO. Începe aventura Eurovision 2014 şi pentru România. Paula si Ovi la Copenhaga

0
40

Începe aventura Eurovision 2014 şi pentru România

De astăzi, 30 aprilie, începe competiţia în linie dreaptă şi pentru echipa României aflată la Copenhaga. Artiştii iau azi primul contact cu scena de la B&W Hallerne din Copenhaga, unde susţin prima repetiţie, înregistrarea, alături de ceilalţi concurenţi, a piesei „Join Us” – sloganul Eurovision 2014, o scurtă întâlnire cu presa internaţională, iar mai târziu o vizită la Ambasada României la Copenhaga.

Despre toate acestea veţi afla în fiecare zi, începând de astăzi până în 11 mai, în Agenda Eurovision, difuzată de TVR 1, de la ora 21.00.

„Avem un program încărcat azi, dar Paula şi Ovi sunt în formă. Abia aşteaptă să urce pe scenă pentru repetiţie, să simtă explozia de energie adusă de acest eveniment, dar mai ales să vadă la discuţiile cu organizatorii de la viewing room cum va arata filmarea pregătită României pentru momentul de pe scenă. Tot azi avem şi prima întâlnire cu presa, spre seară. Deja avem semnale de la jurnalişti dornici să-i întâlnească pe reprezentanţii noştri”, a spus Liana Stanciu, şeful delegaţiei Eurovision de la TVR.

Eurovision 2014 în cifre. Desfăşurare de forţe pentru Paula, Ovi şi ceilalţi concurenţi

 

Pentru a treia oară în istoria de 59 de ani a Eurovision, concursul are loc la Copenhaga, după 1964 şi 2001. Peste 1600 de jurnalişti din peste 80 de ţări sunt acreditaţi la competiţia muzicală din Danemarca, ei urmând să participe la peste 45 de evenimente destinate presei la Eurovision.

Peste 700 de specialişti alcătuiesc echipa tehnică şi de organizare a evenimentului, iar un număr de 500 de voluntari asigură suport pentru desfăşurarea în bune condiţii a festivalului muzical. Peste 180 de milioane de telespectatori din Europa şi din întreaga întreaga lume sunt aşteptaţi să urmărească semifinale (6 si 8 mai) şi finala din acest an (10 mai).

O structură din oţel care cântăreşte 40 de tone şi înaltă de peste 20 de metri a fost construită pe scena evenimentului. Scena propriu-zisă, podeaua, este una de LED-uri montate pe o structură de aluminiu şi sticlă, aceasta putând susţine panouri de leduri cu o greutate de maxim o tonă fiecare. 32 de proiectoare dispuse pe marginea scenei îi vor pune şi mai mult în valoare cei 37 de reprezentanţi ai ţărilor participante la Eurovision 2014. 10 mixere de sunet sunt aplasate la B&W Hallerne, locul de desfăşurare a festivalului pentru a sigura cele 100 de canale wireless pentru monitorizarea sunetului în căşti şi microfoane. Echipa de sunet, formată din 30 de profesionişti, va asigura sunetul în Dolby Surround 5.1. Peste 11 kg de amplificatoare atârnă din tavanul salii de spectacole. 22 de camere, printre care două macarale şi 5 pe şine, un sistem care asigură transmisie 3D şi 2D, precum şi două stready-cam vor transmite şi înregistra Eurovision Song Contest de anul acesta. 

37 de ţări participă la competiţie, Paula Seling şi OVI urmând a urca pe scenă în cea de-a doua semifinală, pe 8 mai şi – dacă se califică – în finala din 10 mai.

sursa : http://www.tvrplus.ro/editie-agenda-eurovision-216714

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here