Autoritaţile sucevene au primit, vineri, vizita Ambasadorului Regatului Danemarcei la Bucureşti, Michael Sternberg, cu care au discutat, în primul rând despre dezvoltarea unui program de combatere a diabetului la nivelul judeţului Suceava. La această întrevedere, au participat preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, subprefectul Constantin Harasim şi managerul Spitalului judeţean Suceava, Vasile Râmbu. Ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, Michael Sternberg, a arătat că programul de combatere a diabetului a fost aplicat cu succes în Regatul Danemarcei şi în Republica Moldova. „Incercam sa stringem relatiile cu judetul Suceava, pentru a putea implementa un program de combatere a diabetului pe care il derulam de ani intregi in Danemarca, cu rezultate exceptionale. Un program similar am avansat in Republica Moldova, avind in vedere ca reprezinta Regatul Danez si in tara vecina.
Sucevenii au nevoie nu nnumai de combaterea acestei “boli tacute”, ci si de o informare si o preventie corespunzatoare. Fundatia Mondiala impotriva diabetului are sediul la Copenhaga si vrem sa ne folosim experienta pentru a lupta cu aceasta maladie in judetul dvs. Alte proiecte interesante sunt cele care vizeaza agricultura ecologica si energiile verzi. Viitorul este al energiilor regenerabile, care nu afecteaza natura. Copiii si nepotii nostri au dreptul la o viata cel putin la fel de sanatoasa ca a noastra”, a subliniat Ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, Michael Sternberg.
mai mult la :
Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Sternberg e danez?Doar pentru ca nu poarta tichie si si-a tuns carliontii?
fii mai clar… ce vrei sa spui?