AcasăStiriCum vrea să ajungă Danemarca la cetăţenii care au fraudat Fiscul: e...

Cum vrea să ajungă Danemarca la cetăţenii care au fraudat Fiscul: e dispusă să plătească

“Trebuie să luăm măsurile necesare pentru a-i prinde pe cei vinovaţi de evaziune fiscală prin ascunderea averilor, de exemplu în Panama, pentru a evita plata impozitului în Danemarca”, a anunţat, într-un comunicat, ministrul de Finanţe, Karsten Lauritzen.

“Nu putem fi siguri în legătură cu rezultatul final, dar totul ne face să credem că sunt informaţii utile, pe care Administraţia Fiscală daneză le va urmări”, a adăugat el, conform news.ro.

Statul danez va plăti sursei, a cărei identitate nu a fost divulgată, “câteva milioane” de coroane, adică sute de mii de euro, pentru circa 320 de dosare în care sunt vizaţi între 500 şi 600 de contribuabili.

Fiscul a examinat deja un “eşantion” oferit de această sursă şi a conchis că “informaţiile sunt suficient de pertinente şi valabile pentru a lansa controale fiscale” vizând persoanele menţionate.

În aprilie, un consorţiu de jurnalişti au făcut dezvăluiri în legătură cu presupuse fraude financiare de proporţii, pe baza a circa 11,5 milioane de documente provenind de la firma de avocatură panameză Mossack Fonseca. Premierul islandez şi un ministru spaniol au demisionat în urma dezvăluirilor, iar autorităţile din mai multe state au deschis anchete.

Ideea de a cumpăra aceste date a fost criticată de un avocat, profesor de Drept la Universitatea Aarhus, Toben Bagge. El a avertizat că nimic nu garantează exactitatea datelor.

În plus, vânzătorul “probabil că nu le-a obţinut legal”, ceea ce implică faptul că Guvernul „contribuie, într-un mod sau altul, la delicte”.

323479_16_9_large_289


Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Comentarii

Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura