AcasăRumænereDanezilor le-a ajuns cutitul la os. Nu vor ca orasele Danemarcei sa...

Danezilor le-a ajuns cutitul la os. Nu vor ca orasele Danemarcei sa fie luate cu asalt de cersetorii din România. Mizeria euro-migratoare primeste o lovitura din partea Palatului Christiansborg

Parlamentul danez a aprobat miercuri înăsprirea măsurilor menite să descurajeze cerșetoria agresivă, o decizie considerată ca vizându-i în principal pe romii din Europa de Est, transmite DPA.

Măsurile includ dublarea pedepselor pentru cei aflați la prima infracțiune, la 14 zile de închisoare, aceștia putând fi condamnați fără un avertisment prealabil din partea poliției, cum era cazul până acum.

Legea, aprobată cu un scor de 78-23 de voturi, vizează prevenirea cerșetoriei pe străzile pietonale, în fața supermarketurilor, în stațiile de transport, în trenuri și în alte mijloace de transport public.

Alte măsuri acordă poliției puteri sporite de a extinde zonele în care sunt interzise taberele sau așezările ilegale.

Ministrul justiției, Soren Pape Poulsen, a salutat votul deputaților, apreciind că guvernul a acționat ”hotărât”. ”Nu vom accepta ca oameni să-și așeze tabere în locuri publice, să ne folosească curțile bisericilor ca toalete și să cerșească în trenuri”, a declarat el într-un comunicat.

Poliția din Copenhaga a desființat 25 de tabere ilegale în cursul anului, după plângeri tot mai numeroase legate de cerșetoria agresivă și de condițiile insalubre din aceste așezări improvizate.

Deputații au respins însă un amendament propus de Partidul Poporului Danez (populist, antiimigrație) și care prevedea expulzarea infractorilor condamnați.

Legea va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie, o evaluare a efectelor sale urmând să aibă loc în 2020.

Proiectul de lege depus de guvernul minoritar de centru-dreapta a fost sprijinit de social-democrați, principala formațiune de opoziție, și de Partidul Poporului Danez, care susține de obicei executivul.

În schimb, criticii proiectului, printre care asociații de voluntari și opoziția de stânga, au atras atenția că măsurile nu rezolvă problemele reale ale sărăciei și discriminării etnice.

AGERPRES/


Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Comentarii

Descoperă mai multe la Danemarca 🇩🇰 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura