SUA acordă un ajutor de 12,1 milioane de dolari Groenlandei, dar neagă că ajutorul care face parte dintr-o schemă pe termen lung de a cumpăra insula de la Danemarca, scrie Bloomberg.

Cei 12,1 milioane de dolari vor fi folosiţi pentru priorităţi precum exploatarea resurselor minerale abundente din Groenlanda, promovarea turismului şi stimularea legăturilor cu oamenii insulei. De asemenea, SUA intenţionează să deschidă un consulat în Nuuk, capitala provinciei.

Guvernul Groenlandei a declarat joi că pachetul de ajutor „este benefic pentru dezvoltarea economică a Groenlandei”. „Este nevoie de timp pentru a dezvolta relaţii mai strânse cu alte ţări”, a declarat premierul din Groenlanda, Kim Kielsen, potrivit unui comunicat al guvernului. „Dar această veste bună confirmă faptul că munca noastră în construirea unei relaţii constructive cu Statele Unite dă roade”, a continuat oficialul.

Ambasadorul Statelor Unite în Danemarca, Carla Sands, a transmis, miercuri, în presa daneză că banii au fost meniţi să combată „comportamentul agresiv al Rusiei şi militarizarea crescută în Arctica” şi „interesele economice prădătoare” ale Chinei în regiune.

mai mult la   /www.mediafax.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.