Romania TV preia de la Danemarca.dk: ROMÂN, în închisoare de 5 STELE, cu salariu de 2700 de lei: E o plăcere să faci PUŞCĂRIE în Danemarca

0
122

Un român execută o pedeapsă de 3 ani pentru spargeri de locuinţe, dar nu se plânge. Din contră, bărbatul e fericit că are condiţii de cinci stele în închisoarea din Danemarca, iar din banii pe care îi câştigă muncind acolo îşi întreţine mama aflată în ţară.

În închisorile din Danemarca deţinuţii sunt obligaţi să muncească, însă statul îi recompenseayă înclusiv cu bani. Un fel de salariu de pușcăriaș care se ridică la 4500 de coroane pe lună adică 2700 de lei, potrivit România TV.

Aceasta este suma minimă la care se adaugă plata suplimentară a muncii în weekend sau pe timpul nopții. Familia din România a lui Dumitru Păcuţă trăiește din banii pe care el îi câștigă în închisoare.

Românul are de executat o pedeapsă de 3 ani pentru 24 de spargeri de case. „Dacă vroiam, spărgeam până la 10 case pe zi, cinci dimineaţa şi cinci seara. După, nu aveam niciun fel de părere de rău pentru ceea ce făceam. Era deja ca o rutină, se întâmpla zilnic, era ca un loc de muncă”, a mărturisit cu seninătate Dumitru.

Dumitru are 28 de ani şi este unul dintre mulţii români închişi în Danemarca. În această ţară, unul din zece puşcăriaşi provine din Europa de Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here