Doi studenţi din Constanţa au făcut practică la o fermă din Danemarca

0
93

Doi studenţi din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Universitatea Ovidius, au avut şansa unei experienţe inedite, aceştia fiind plecaţi în Danemarca, timp de 7 zile, pentru a lua la cunoştinţă de cum se desfăşoară lucrurile în fermele din străinătate. Acţiunea a avut loc în cadrul proiectului AgroCariera, o amplă iniţiativă desfăşurată la nivel naţional, dedicată construirii unei cariere în sectorul agricol, în perioada 2011 – iulie 2012.

Proiectul a avut 16 parteneri, patru universităţi şi 10 ferme agricole din România şi două instituţii reputate în domeniul agricol din Danemarca ţi Ungaria şo a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Investeşte în oameni. În perioada aprilie – mai 2011, au fost selectaţi 400 de studenţi din anii 2 şi 3 din cadrul mai multor facultăţi, printre care şi Facultatea de Agricultură, Universitatea Ovidius.

Acest proiect a facilitat transferul studenţilor de la şcoală la viaţa activă. Acesta a avut o întindere de 18 luni şi se încheie la finele acestei luni. Valoarea acestuia a fost de aproximativ 300.000 de euro. În cadrul proiectului am avut parteneri 16 organizaţii. Fermele agricole partenere au fost gazdele studenţilor pe parcursul acestui proiect. Obiectivul nostru a fost acela de a asigura un minim de 10 zile de practică a studenţilor în fermele partenere, a declarat, pentru Replica, Carmen Sasu, managerul proiectului AgroCariera.

 

Doi studenţi din Constanţa au făcut practică la o fermă din Danemarca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here